Benzi Desenate de Ziua Națională a României!


Copii și părinți s-au oprit joi, 1 decembrie 2016, la librăria Fragilistic din Târgoviște pentru a-i cunoaște pe Cerbal și Taurian, personajele din albumul de bandă desenată "Pășunile de Aur".
Autorul Mihai Ionuț Grăjdeanu a prezentat cartea desenând pentru cei de față, personaje din poveste, invitând copiii și la o serie de jocuri și concursuri ce au avut la bază întrebări, unele mai simple, altele mai complexe, din istoria străveche a poporului român, de pe vremea dacilor și a romanilor.
Povestea lui Cerbal si Taurian din albumul de bandă desenată este în fapt primul război dintre Decebal și Traian, moment istoric pe care autorul a ales să-l ilustreze având drept personaje animale și nu oameni.
Evenimentul de la librăria Fragilistic din centrul orașului Tărgoviște, i-a avut ca invitați pe istoricul și scriitorul Vasile Lupașc Sfinteș, cunoscut pentru cărțile și filmele sale dedicate variantei reale a vieții lui Vlad Țepeș și pe membrii grupului Marveii, iscusiți realizatori de obiecte 3D.












ATELIERE DE BANDA DESENATA

Vă invităm la ateliere de bandă desenată!
Vă invităm să descoperiți primii pași în realizarea unei benzi desenate! De la schița în creion, la linia finală și culoare, veți putea crea, alături de noi, o mini revistă în benzi desenate!
Fiecare atelier va avea o altă tema iar la final, fiecare participant va pleca acasă cu propria revistă de benzi desenate!
Vă așteptăm în data de 2 decembrie 2016 de la ora 11:00, 13:30 si 16:00 alături de autorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu pentru a decoperi tainele acestei arte!
Adresa: str. Domnita Ruxandra nr. 12, Bucuresti, sector 2.

ALBUMUL DE BANDĂ DESENATĂ "PĂȘUNILE DE AUR" MERGE LA TARGUL GAUDEAMUS 2016

Va invit la Targul Gaudeamus 2016: Albumul de banda desenata "Pasunile de Aur,, se va lansa Vineri 18 noiembrie, ora 16:00 la standul Radio Romania Cultural (partener media al albumului) nivelul 4.50:243.

ALBUMUL DE BANDĂ DESENATĂ "PĂȘUNILE DE AUR" MERGE LA TARGUL GAUDEAMUS 2016
O poveste în benzi desenate, cu personaje din lumea animalelor, o premieră în banda desenată cu subiect istoric din România.

Vineri 18 Noiembrie ora 16:00, autorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu va prezenta albumul bd PĂȘUNILE DE AUR și va desena live pentru cei prezenți la Târgul GAUDEAMUS 2016 (Romexpo). Evenimentul este organizat de Radio România Cultural, la nivelul 4.50:243.

Povestea primului război dintre Decebal și Traian este abordată pe înțelesul copiilor. Personajele sunt întruchipate de animale, iar benzile desenate din cele 50 de pagini invită cititorii să descopere o lume mioritic fantastică!
www.legendeledacilor.ro


S-a lansat o nouă bandă desenată românească: Pășunile de aur

Sâmbătă 5 noiembrie 2016 la Librăria Eminescu din București s-a lansat albumul de bandă desenată PĂȘUNILE DE AUR.
Cum putem povesti pe înțelesul copiilor, marile războaie între Dacia și Imperiul Roman din timpul regelui Decebal și al împăratului Traian? Cum putem să le stârnim curiozitatea celor mici față de acele timpuri atât de îndepărtate?



Albumul de bandă desenată PĂȘUNILE DE AUR propune o abordare venită din lumea fantasticului, acolo unde copiii se regăsesc și se pierd cu bucurie într-un univers al poveștilor miraculoase! Este locul unde regele CERBAL și împăratul TAURIAN vin din pădurile și pășunile cutreierate de toate viețuitoarele pământului, unde armatele lor sunt alcătuite din cele mai curajoase animale, iar păsările cerului devin sfătuitori de încredere.


O poveste în benzi desenate, cu personaje din lumea animalelor, o premieră în banda desenată cu subiect istoric din România.

Albumul PĂȘUNILE DE AUR spune povestea primului război dintre daci și romani în 42 de pagini de bandă desenată. Conceptul și grafica aparțin autorului de bandă desenată Mihai I. Grăjdeanu, un proiect Legendele Dacilor. Textul este semnat de Mădălina Corina Diaconu.

 Albumul este publicat la editura Geto Dacii si poate fi comandat  pe site-ul: www.dacia-art.ro
Descoperă povestea și cunoaște personajele pe site-ul http://legendeledacilor.ro/